Menu
×
Ce cauti?
Știri

OMEGA OO 3000L înființează culturi atât pe terenurile proprii, cât în prestare de servicii

În primăvară am vizitat ferma domnului Pavel Bukovjan pentru a discuta despre motivele care au stat la baza achiziționării semănătorii BEDNAR OMEGA OO 3000L și despre primele sale impresii.

Dl Pavel Bukovjan cu semănătoarea OMEGA OO 3000L, livrată în 2022.

Dl Pavel Bukovjan cu semănătoarea OMEGA OO 3000L, livrată în 2022.

O cantitate suficientă de îngrășământ organic contribuie la o producție stabilă

La fel ca majoritatea fermierilor privați, domnul Bukovjan a urmat tradiția agriculturii din familia sa. „Am crescut într-o familie de fermieri. Părinții mei au început să administreze 24 de hectare în 1993. Astăzi administrez 72 de hectare, inclusiv 32 de hectare de pajiști și pășuni, deoarece am un efectiv de aproximativ 60 de bovine Charolais crescute pentru carne”, explică domnul Bukovjan.

În localitățile în care activează domnul Bukovjan solul este, în cea mai mare parte, ușor și fertil. Planul său de însămânțare include culturi precum mac, grâu, cartofi, triticale sau lucernă. „Încerc să rotesc cultura de lucernă la fiecare trei ani. Sistemul său radicular contribuie la o stare adecvată a solului, furnizându-i substanțe nutritive și materie organică. De asemenea, o cantitate suficientă de îngrășământ organic contribuie la o producție stabilă; eu distribui gunoi de grajd pe terenuri în fiecare an”, spune domnul Bukovjan.

O semănătoare nouă, cu eficiență mai mare

Dl Bukovjan a decis să achiziționeze noua semănătoare OMEGA OO 3000L în anul 2021, după ce testase anterior modelul OMEGA OO_L cu o lățime de lucru de 4 metri. El a achiziționat noua semănătoare cu secția de discuri pentru a înlocui o semănătoare purtată cu o grapă rotativă.

„Când m-am decis pentru un utilaj nou, am căutat o mulțime de informații pe site-uri și am examinat mașinile disponibile pe piață. Doream o semănătoare de calitate. Am cerut câteva recomandări cu privire la echipament în timpul configurării mașinii. Aceasta include, de exemplu, discuri agresive care funcționează excelent la o adâncime de 3 până la 4 cm. Eu folosesc bara de nivelare frontală cu palete pentru nivelarea oricăror denivelări și cea posterioară pentru zdrobirea suplimentară a bulgărilor. Calibrarea, cantitatea de însămânțare setată și calitatea însămânțării sunt foarte bune. Am reușit să însămânțez aproximativ două hectare pe oră cu un tractor de 150 CP. Folosesc semănătoarea atât pe terenurile mele, cât și în prestare de servicii, aproximativ 200 de hectare pe sezon”, adaugă domnul Bukovjan.

Este o bucurie să cultivi cu noi
[email protected]
BEDNAR FMT s.r.o.

Ultimele articole

Mai multe știri
JOY OF FARMING
#
Shop BEDNAR
#
Caută un dealer
#
Testare
#
Descarcă
#
Dealer Area