Menu
×
Ce cauti?
Știri

Sorin Aioanei, noul director de vânzări BEDNAR pentru piața din România.

BEDNAR FMT își continuă creșterea strategică peste toate continentele și țările. România a fost, de mult timp, una dintre cele mai importante țări din Europa de Est, pentru BEDNAR FMT. Cu scopul de a continua rata de creștere pe această piață și a oferi sprijin partenerilor noștri de afaceri, începând cu 1 August 2021, l-am numit pe Sorin Aioanei, noul director de vânzări pentru această zonă.

„Am experiență în domeniul agricol de peste douăzeci de ani. După absolvirea Universității de Științe Agricole din Timișoara, România, am lucrat ca Inginer agronom din 2001 până în 2003. Din 2003 și până în 2008, am fost Director de vânzări la Maschio Gaspardo România. În perioada 2008-2019, am fost, de asemenea, Director de vânzări la o altă firmă, care se ocupa cu vânzarea de utilaje agricole. România este o țară predominant agricolă și are o suprafață arabilă de aproximativ 9 milioane de hectare. Astfel, fermele din România sunt într-o cotinuă dezvoltare. Datorită gamei variate de utilaje pe care Bednar le are în portofoliu, acestea se adresează atât fermierilor mici, medii și mari.”

Este o plăcere să lucrezi cu noi. [email protected] BEDNAR FMT s.r.o.

Ultimele articole

matador mo strip tiil seed drill workin in the field view from above
26.
martie
2026

Semănatul cu semănătoarea MATADOR MO

Strip-till este o tehnologie modernă care combină avantajele agronomice ale solului prelucrat în benzi cu protecția structurii solului între rânduri. Cheia este afânarea țintită, pe zone, a solului numai în zona viitoare...

Citește mai mult

directo no direct seed drill examples 1
26.
februarie
2026

Semănat direct / no-till în solul…

Semănatul direct în solul neprelucrat (fără prelucrarea solului) este o tehnologie cheie în agricultura regenerativă, permițând cultivarea culturilor fără prelucrarea prealabilă a solului – fie după recoltare, fie î...

Citește mai mult

the 2024 2025 business year of bednar fmt as seen by jan and vojtech bednar 9
05.
februarie
2026

Anul financiar 2024/2025 BEDNAR FMT din…

Anul financiar 2024/2025 a fost o perioadă de muncă intensă, decizii strategice și repere importante pentru BEDNAR FMT. În ciuda situației fluctuante de pe piețele agricole, ne-am concentrat pe dezvoltarea produselor cheie,...

Citește mai mult

bednar christmas hp 2025 mobile 05
19.
decembrie
2025

Sărbători fericite și un an nou…

Dragi fermieri, parteneri de afaceri și pasionați de utilaje BEDNAR: vă transmitem cele mai sincere urări, sărbători fericite și un an nou prosper în 2026! Bucurați-vă de această perioadă specială cu cei dragi. Vă a�...

Citește mai mult

Mai multe știri
JOY OF FARMING
#
Shop BEDNAR
#
Caută un dealer
#
Testare
#
Descarcă
#
Dealer Area