Menu
×
Ce cauti?
Știri

Noul scarificator TERRALAND TO

În septembrie 2011 am început testarea unui nou tip de utilaj, un scarificator semi-purtat. În ultimii doi ani, scarificatoarele Terraland au atras atenţia multor fermieri, care au apreciat utilajul ca fiind o soluţie la îndemână pentru procesarea straturilor de pământ compactate şi pentru aerarea de adâncime. Pe parcursul acestor doi ani, utilajul şi-a dovedit valoarea, devenind din ce în ce mai popular. Seria TN beneficiază de lăţime de lucru de 3 sau 4 metri. Din gama de produse lipsea totuşi un utilaj ce poate fi folosit pentru suprafeţe mari, având o productivitate crescută.

Terraland TO – utilajul pentru tractoarele puternice şi productivitate zilnică crescută

Noua serie se bazează pe construcţia versiunii purtate TN şi extinde lăţimile de lucru la 4, 5 şi 6 metri. Posibilităţile oferite de noul Terraland TO pot fi interesante în special pentru fermierii care au tractoare cu o putere mai mare de 330 CP. Utilajul a fost construit în special pentru aerare de adâncime (15 – 55 cm) în timp de resturile vegetale sunt amestecate (o alternativă a operaţiunii de arat, cu economii semnificative), pentru nivelare calitativă, procesarea bulgărilor de pământ, distrugerea straturilor compactate (ajută la o absorbţie mai bună a apei, permite accesul apei la rădăcinile plantelor, un volum mai mare de oxigen în pământ, etc.) şi pentru îmbunătăţirea sănătăţii pământului

Noul Terraland semi-purtat va avea lăţimi de lucru de 4, 5 şi 6 metri.

Utilaj robust, ce beneficiază de o construcţie a cadrului central compusă din 4 profile.

Scurtă descriere a scarificatorului Terraland TO:

  • Prelucrare intensivă până la o adâncime de 55 cm
  • Protecţie sporită a utilajului. Înălţimea cadrului este de 79 cm
  • Cadrul central este compus din 4 traverse
  • Axul de transport este poziţionat între organele active
  • Mentenanţă – cadrele laterale şi axul de transport sunt operate prin intermediul cilindrilor hidraulici
  • Sistemul Quick Change permite înlocuirea rapidă a vârfurilor organelor active
  • Lăţime de lucru de 4, 5 sau 6 metri
  • Lăţime de transport de 3 metri

Procesul de lucru agresiv efectuat de organele active generează un efect intensiv de amestecare.

Organele active beneficiază de protecţie hidraulică individuală. Sistemul Quick Change permite întoarcerea sau schimbarea facilă a vârfurilor uzate.

Pariu pe teste

Dispunerea organelor active ale utilajului Terraland TO este identică cu cea a versiunii purtate, Terraland TN. Organele active au aceiaşi geometrie şi sunt echipate cu vârfuri reversibile (lăţime de 70 mm) şi cu aripi laterale. Datorită sistemului Quick Change, vârfurile organelor active pot fi schimbate cu uşurinţă. Protecţia organelor active este una hidraulică. Organele active beneficiază de o proiectare cu 3 unghiuri:

  1. Primul unghi procesează agresiv stratul de pământ consolidat. Proiectarea a fost efectuată în aşa fel încăt stratul inferior de pământ să nu fie adus la suprafaţă, acesta nefiind bogat în nutrienţi.
  2. Al doilea unghi al organelor active generează un efect intensiv de amestecare, necesar pentru integrarea calitativă a resturilor vegetale în profilul pământului
  3. Al treilea unghi al organelor active integrează materia organică pentru închiderea suprafeţei pământului
Rulourile posterioare în tandem cu ţepi, cu efect de autocurăţare, închid şi nivelează suprafaţa pământului, chiar şi în cazul unui câmp cu un volum ridicat de resturi vegetale.

Lucrul este posibil chiar şi în condiţii de pământ ud

Construcţia modelului TO se bazează pe experienţa acumulată cu modelul TN. Utilizatorii acestui tip de utilaj au apreciat în mod deosebit abilitatea utilajului de a lucra chiar şi în condiţiile unui pământ extrem de ud sau la temperaturi aproape de îngheţ. Aşadar, axul de transport al modelului TO a fost amplasat între cele două rânduri de organe active, pentru a permite utilajului să lucreze şi pe un pământ ud. Urmele lăsate de roţile utilajului sunt şterse de al doilea rând de organe active. Prin amplasarea axului de transport în centrul utilajul este posibil să se lucreze în condiţii extreme, prin îndepărtarea rulourilor posterioare (nu există blocări ale utilajului în timpul procesului de lucru).

Testele au debutat cu succes

   Utilajul a început să lucreze pentru prima dată în ferma dl. Petr Ruzicka din Dolní Ředice. Pământul din această fermă este cunoscut ca fiind unul dificil. Terraland a fost ataşat unui tractor John Deere 9530T. Utilajul a lucrat după o cultură de porumb. Potrivit dl. Ruzicka, rezultatele au fost foarte bune. La prima trecere, utilajul a lucrat la o adâncime de 30 cm. Intrarea uşoară în pământ este realizată datorită poziţionării agresive a organelor active, raportat la sol. Tractoristul dl. Ruzicka are o experienţă bogată cu utilaje similare. Acesta este de părere că alte utilaje concurente au nevoie de două treceri pentru a ajunge la adâncimea de 30 cm, în timp ce Terraland a avut nevoie de una singură.

În condiţiile unui pământ greu, Terraland a lucrat la o adâncime de 30 de cm din prima trecere, în ferma din Dolní Ředice.

Ing. Jan Bednář

Foto

Ultimele articole

The ROTO-MASTER RMN, a new addition to the mechanical crop cultivation machinery lineup
24.
aprilie
2025

Sapa rotativă ROTO-MASTER RMN nu doar…

Sapa rotativă ROTO-MASTER RMN este un utilaj versatil care poate fi utilizat atât în agricultura ecologică, cât și în cea convențională. Acesta poate fi utilizat pentru o gamă largă de culturi, atât pe rânduri îngust...

Citește mai mult

atlas ae l new implement in bednar portfolio 4
27.
martie
2025

ATLAS AE_L: o noutate printre grapele…

BEDNAR lansează un nou model de grape cu discuri numit ATLAS AE_L. După cum sugerează și numele, aceasta este o grapă cu discuri cu un diametru mare de 620 mm. Cu toate acestea, grapa cu discuri ATLAS AE_L preia o serie de ca...

Citește mai mult

SWIFTERDISC_XO_F_v_AGRO_VYSOCINA_BYSTRE (1)
27.
februarie
2025

Grapa cu discuri SWIFTERDISC XO_F la…

Unitatea agricolă AGRO VYSOČINA BYSTRÉ reprezintă o unitate cu tradiție, înființată în anul 1996. În prezent administrează o suprafață de 1.500 de hectare, din care aproximativ 320 de hectare de pajiști, restul fiind...

Citește mai mult

Mai multe știri
JOY OF FARMING
#
Shop BEDNAR
#
Caută un dealer
#
Testare
#
Descarcă
#
Dealer Area