Ediție record BEDNAR Field Day 2017

Portofoliul mare de tehnologie agricolă și programul interesant alături de vremea frumoasă au adus la Městec Králové 2.098 de vizitatori din întreaga lume. Într-un program de peste cinci ore, BEDNAR FMT a prezentat vizitatorilor noile produse și inovații pentru anul 2017, mare parte din portofoliul de mașini, inclusiv demonstrații în câmp. Evenimentul a fost organizat cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la fondarea companiei, sub patronajul lui Marian Jurečka, Ministrul Agriculturii din Republica Cehă.

Locația BEDNAR Field Day2017 de lângă Městec Králové a fost vizitată de 2098 persoane

BEDNAR a prezentat 28 de mașini


Prima persoană care a vorbi, Jiří Sobota, președintele consiliului de administrație al ZS Sloveč, a dorit să mulțumească companiei BEDNAR pentru excelenta colaborare dintre cele două companii.

“Am onoarea de a lucra cu oameni de succes care au clădit o companie internațională în 20 de ani. Sunt mândru că dezvoltarea și testarea acestor mașinilor ale unui brand internațional a început aici, în Sloveč” a spus el la început cu referire la primul sediu al companiei aflat la 5 km distanță de locația evenimentului.

Norocul este de partea celor pregătiți

Ladislav Bednář a confirmat în prezentarea sa că organizarea evenimentului Field Day este riscantă. ”Astăzi avem vreme frumoasă însă cu doar câteva ore în urmă eram îngrijorați că nu vom putea face demonstrații în câmp cu mașinile” a spus acesta. Seara trecută au fost 16 mm de precipitații pe câmp iar la doar câțiva kilometri spre sud au fost 50 mm.

Norocul este de partea celor pregătiți iar organizatorii Field Day au fost cu siguranță pregătiți. Domnul Bednář a continuat prin a mulțumi clienților BEDNAR pentru încrederea acordată. ”Field Day este o oportunitate de a vă întâlni pe toți și a vă mulțumi pentru achizițiile făcute. Celor care analizează mașinile noastre suntem bucuroși să le demonstrăm cum lucrează precum și să le prezentăm noile modele ale companiei” a adăugat Ladislav Bednář.

Prezentarea proprietarului companiei Ladislav Bednář

Evenimentul a fost organizat sub patronajul Ministrului Agriculturii, Marian Jurečka


Livrarea mașinilor BEDNAR clienților de seamă

Programul de dimineață a inclus și livrarea unor mașini BEDNAR către clienții speciali. BEDNAR FMT le-a înmânat următoarelor companii o placă onorifică:

Ladislav Bednář a livrat personal mașinile BEDNAR clienților de seamă

Noua generație a semănătorii OMEGA OO_L


Ultimele produse și inovații BEDNAR prezentate la Field Day 2017

Zona de prezentare a fost împărțită în bucăți individuale în funcție cu cultură și de tehnologia de lucru. Vizitatorii au putut remarca noua generație de semănători OMEGA chiar de la intrare, unde a fost prezentată pentru prima dată versiunea de 4 metri.

  1. Printre noile mașini, vizitatorii au putut vedea grapa cu dinți purtată STRIEGEL-PRO 9000 PN. Aceasta împreună cu tocătoarea MULCHER MZ 6000, au făcut parte din grupul de utilaje pentru gestionarea resturilor vegetale. Tocătoarea MULCHER MZ 6000 a fost echipată cu un ventilator – pentru curățarea continuă a mașinii.
  2. Combinatorul SWIFTER SO 6000F a fost prezentat cu un nou tăvălug frontal pentru soluri lipicioase iar SWIFTERDISC a fost echipat cu noul tăvălug de tăiere pentru un efect de tăiere mai bun în timpul dezmiriștirii.
  3. Dimineața a fost prezentat în premieră la Field Day, Ferti-Box FB 1500 TN montat pe un Terraland. Acesta a fost proiectat pentru fermele mai mici. Avantajul acestui buncăr este faptul că se poate instala pe orice tip de mașină Teeraland TN.
  4. În timpul aceleiași demonstrații, vizitatorii au putut urmări tehnologia completă pentru cultivare în adâncime și sistemul de fertilizare în profilul de sol compus din Terraland TO 6000 cu buncăr de îngrășăminte atașat pe tiranții posteriori ai tractorului precum și varianta populară a buncărului frontal în combinație cu scarificatorul purtat Terraland TN Profi cu modul suplimentar de discuri.
  5. Următoarele demonstrații au fost cu versiunile de 6 și de 3 metri ale semănătorii OMEGA OO_L. Aceste noi produse au buncărul de poliuretan, secția de discuri în „X” cu un diametru mai mic (460 mm) în comparație cu modelul Omega OO (520 mm). Semănătoarea OMEGA OO_L este mai ușoară, urmărește tractorul mai bine și pregătește un pat germinativ pentru însămânțare ideal.

Demonstrație cu STRIEGEL-PRO 9000 PN împreună cu MULCHER MZ 6000

SWIFTERDISC XO 6000F cu tăvălug frontal de tăiere


Ing. Marek Šmika, BEDNAR FMT s.r.o.
Brand manager
tel. 725 534 981
marek.smika@bednarfmt.com

Știri

Caută

Utilajul meu BEDNAR

Descarcă

Despre noi